Consulul Onorific

BRW_9471 (2)
Psiholog dr Nistor Becia
Consul Onorific al României în Țara Galilor

Am preluat funcția de Consul Onorific al României în Țara Galilor după ce predecesoarea mea, doamna Diana Sara Stroia, a avut deosebita onoare de a fi nominalizată pentru numirea Regală în funcția de  High Sheriff.

Rolul meu, prin desfășurarea activității profesionale în districtul consular al Țării Galilor este de a contribui la dezvoltarea relațiilor economice, comerciale, turistice, culturale și științifice și de a sprijini dezvoltarea relațiilor de prietenie dintre România și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. 

Nu este un privilegiu, ci o onoare să fii consul onorific. Numirea mea a fost aprobată atât de Guvernul României cat și de cel al Marii Britanii.

In ceea ce privesc prioritățile mele, acestea sunt garantate de către Ambasada României la Londra și sunt consfințite prin Convenția de la Viena din 1963, privind relațiile consulare.

În ceea  ce mă privește, la nivel profesional, mi-am finalizat pregătirea doctorală în psihologie în Marea Britanie. În ultimii 15 ani, am locuit și am lucrat în Țara Galilor, oferind servicii în domeniul sănătății mintale pentru sistemul de sanatate NHS, dar și în domeniul privat și pentru serviciile locale de asistenta sociala. Pot spune, că am reprezentat cu succes Marea Britanie în domeniul meu de practică atât la nivel național, cât și la nivel european. 

În aprilie 2022, am primit Diploma Ambasadorului atribuită de către Excelența Sa, doamna Ambasador, Laura Popescu, pentru merite deosebite în sprijinirea comunității românești din Marea Britanie.

In septembrie 2023, din partea Sistemului Național de Sănătate, NHS, am primit Premiul de Excelență în Egalitate și Incluziune si scrisoare de recunoaștere emisă de Lordul-Locotenent al Majestății Sale de West, Glamorgan, Louise Fleet,  CStJ, JP ca recunoaștere a aportului adus în furnizarea de servicii de monitorizare și sănătatea mintală acordate refugiaților de război adăpostiți în Țara Galilor.

În timp, am păstrat legături puternice cu România, țara mea de origine, iar acum sunt onorat să pot reprezenta România în Țara Galilor ca si Consul Onorific.

Toate națiunile sunt ambițioase și, fără aceasta, ajung la mila marilor puteri. Economia globală a secolului 21 oferă atât oportunități, cât și provocări. In misiunea mea de Consul Onorific va fi important să contribui la poziționarea Romaniei în mod optim în mijlocul acestor schimbări și să continui să contribui așa cum am contribuit și până acum la politici care vor genera beneficii atât pentru România cât și pentru Țara Galilor și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Consul onorific al României în Țara Galilor 2017-2023

pic

„Îmi doresc să fiu în continuare o voce: dinamică, motivantă și apolitică pentru țara mea!”

Diana Sara Stroia – consul onorific al României în Țara Galilor 2017-2023

Când a ajuns la Londra cu viză de turist, în urmă cu 21 de ani, Diana Sara Stroia, nici nu visa că Țara Galilor ar putea fi  locul unde va prinde rădăcini și că limba engleză va fi a doua sa patrie. Era proaspăt ieșită de pe băncile facultății și încă de pe atunci, comunicarea nu crea probleme fiindcă studiase engleză pentru admiterea la Relații Internaționale. A avut un start excelent ca debutant, fiind admisă direct în branșă, valorizându-și astfel, diploma obținută.

După o firească ascensiune,  Diana Sara Stroia, se află pe o poziție de top în domeniul financiar, cu studii superioare finalizate în țară și aprofundate mai apoi, prin Asociația Tehnicienilor Contabili din Marea Britanie dar și la Cardiff Metropolitan University unde a obținut Certificare în Management Strategic și Leadership.

Și a mai obținut ceva: prețuirea celor din jur pentru modul în care, pe lângă activitatea profesională, a găsit mereu timp pentru muncă și activități pro-bono. S-a implicat în viața comunității, a sprijinit stabilirea de relații între instituții și regiuni, a mijlocit punți între oameni rezonând la nevoile lor. S-a făcut astfel remarcată de autoritățile române cu mulți ani în urmă, datorită implicării active în viața comunității românilor stabiliți în Țara Galilor și nu numai. Susține munca misiunii diplomatice de la Londra din perspectiva relațiilor economice, administrative, culturale, academice și din domeniul turismului.

Astăzi, Diana Sara Stroia, deține dublă cetățenie româno-britanică și este din anul 2017, consul onorific al României în Țara Galilor.

„Sunt bucuroasă că am avut oportunitatea de a fi recunoscută de societate în general și de semenii mei în special, pentru ceea ce am reușit să fac până acum de când sunt stabilită în Marea Britanie. Cred în ceva mai mare decât mine, cred în Dumnezeu, care, sigur a avut un plan pentru mine și am fost pe o traiectorie, în niște circumstanțe care m-au adus unde sunt. Cred mult în puterea oamenilor. Este motivul pentru care mereu m-am înconjurat de oameni buni, cu minți deschise și toleranți. Mă onorează că am fost investită cu încredere. Asta înseamnă că am demonstrat, prin munca mea, că sunt un bun profesionist, că mi-am desfășurat activitatea cu seriozitate și credibilitate. Nu am căutat nimic din toate acestea cu un scop ci a fost doar mâna destinului prin acțiunile și deciziile pe care le-am luat de-a lungul timpului. Sunt și produsul a ceea ce am văzut în familie dar și al deciziilor mele și al acțiunilor directe. Puteam să fiu indiferentă la nevoile celor din jur, să îmi gestionez resursele și timpul doar în folosul propriu. Dar nu sunt clădită astfel!” spune Diana Sara Stroia, căreia i-a fost prelungită cu încă patru ani această încredințare de a reprezenta România în Țara Galilor, la Swansea.

 „Să fii consul onorific înseamnă voluntariat 100% și nu o slujbă remunerată, așa cum multă lume și-ar închipui. Timpul meu liber îl petrec de multe ori dialogând cu cei care mă solicită în diverse probleme ce țin de interacțiunea cu diverse organizații și instituții publice, pentru integrarea mai ușoară a românilor care aleg să se stabilească în Țara Galilor. Mă implic în susținerea activității Ambasadei și a Secției Consulare de la Londra în rezolvarea problemelor privind documentele de identitate, acte notariale, cazuri deosebite, etc., organizarea secțiilor de votare pentru comunitatea română, diseminarea informațiilor de interes comunitar, direcționarea comunității române către instituții și organizații care îi pot ajuta.

De copil mi-am însușit aceste valori ce țin de solidaritatea umană. De acasă, din familie, mi s-a insuflat nevoia de a ajuta, de a fi prezentă acolo unde pot să fac ceva mai mult și mai bine pentru cei din jur. Mereu mi s-a spus că dacă poți să faci un bine și nu îl faci, este păcat! În studenție am fost voluntar în diferite acțiuni și medii care presupuneau comunicarea în engleză. De aici mi se trage și afinitatea către cultura și limba engleză”, mărturisește consulul onorific în Swansea, Diana Sara Stroia.

De menționat faptul că a reușit performanțe notabile în ceea ce privește promovarea relațiilor economice românești pentru sporirea diversității parteneriatelor dintre România și Țara Galilor. De mulți ani este director financiar al companiei Comcen Group Ltd. din Swansea și din această poziție coordonează și activitatea Sucursalei deschise în Galați, orașul său natal.

Cât despre implicarea în domeniul social,  în cei aproape 21 de ani de când Diana Sara Stroia a ales să se stabilească pe tărâm britanic aceste momente nu au fost puține, fiecare cu însemnătatea sa. A sprijinit organizarea primei secții de vot din Țara Galilor, a mijlocit evenimente de însemnătate, a promovat România și românii la cele mai înalte niveluri și a participat la numeroase campanii umanitare. Printre momentele cele mai emoționante a fost susținerea și găzduirea familiei unuia dintre răniții în tragicul eveniment de la Colectiv.

În calitate de consul onorific, și-a manifestat în permanență întreaga disponibilitate pentru un dialog deschis și constant cu membri și reprezentanți ai românilor din Țara Galilor, pe diverse teme de interes pentru comunitatea românească. Printre acestea o deosebită importanță o are implicarea pe linie socială dedicată medierii problemelor de sănătate produse la nivelul populației ca urmare a pandemiei COVID.

Noua activitate este realizată în colaborare cu unul dintre conaționalii noștri apreciați, dr. Nistor Becia, psiholog senior în sistemul de sănătate din Țara Galilor. Inițiativa are ca scop transmiterea de informații și acordarea de sprijin în ceea ce privește sănătatea mintală cu focus pe bunăstarea individului, având o largă adresabilitate comunității românești. În același timp, proiectul urmărește colaborarea cu autoritățile galeze în vederea adaptării, în funcție de nevoi, la organizarea și dezvoltarea serviciilor necesare în domeniul sănătății mintale. În acest sens, în cadrul Consiliului de Sănătate din Swansea Bay University Health Board, a fost demonstrată deja obținerea de rezultate pozitive. În viitor se intenționează extinderea acestor acțiuni de consiliere la nivel national. În acestă direcție, doamna consul onorific Diana Stroia, continuă implicarea și colaborarea cu departamentele de specialitate din cadrul guvernului galez, precum Parteneriatul Strategic pentru Migrație din Țara Galilor.

Ce înseamnă să fii consul onorific?

„O misiune. O ușă deschisă și oportunitatea de a fi în contact cu autoritățile regionale, la alt nivel. Avem români valoroși aici în comunitate, care dacă doresc, se pot implica și își pot arăta calitățile. Până la urmă, orice român departe de țară, este prin simpla lui prezență și prin acțiunile lui, un reprezentant al României peste hotare. Așa că îi provoc și pe alții, cei care doresc: hai să ne aducem contribuția la imaginea României, mai bună și mai atrăgătoare! Lansez o provocare către universitățile românești, către mediul asociativ și de afaceri pentru a identifica și susține parteneriate între instituții.

Acest rol de consul onorific îmi oferă posibilitatea de a media  și a dialoga, dacă este nevoie, cu factori de decizie, precum biroul primului ministru al Țării Galilor sau cu miniștri de specialitate, primari si consilieri, etc.

Sunt parte din conducerea Asociației Consulare din Țara Galilor și sunt astfel în contact direct cu colegii consuli onorifici sau de cariera de aici. Acesta este principalul beneficiu, că pot să fiu „o voce” apolitică pentru țara mea. Dar în egală măsură, eu sunt vocea comunității și a fiecărui român pentru care Țara Galilor reprezintă pentru mai puțin sau mai mult timp, acasă! Vă invit să îmi fiți alături”!