Bine ați venit pe Site-ul Consulatului Onorific al României în Țara Galilor
Psiholog Dr. Nistor Becia MBE, Consul Onorific al României în Țara Galilor
Am preluat funcția de Consul Onorific al României în Țara Galilor în decembrie 2023, după ce predecesoarea mea, doamna Diana Sara Stroia, a avut deosebita onoare de a fi nominalizată pentru numirea regală în funcția de High Sheriff.
Rolul meu este de a contribui la dezvoltarea relațiilor economice, comerciale, turistice, culturale și științifice în districtul consular al Țării Galilor, sprijinind, totodată, dezvoltarea relațiilor de prietenie dintre România și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. A fi consul onorific nu este un privilegiu, ci o onoare. Numirea mea a fost aprobată atât de Guvernul României, cât și de cel al Marii Britanii.
Sunt profund pasionat de diplomația în domeniul sănătății și de inițiativele globale de sănătate. Cred cu tărie că colaborarea internațională este esențială pentru abordarea provocărilor de sănătate contemporane. Prioritățile mele sunt garantate de Ambasada României la Londra și sunt consfințite prin Convenția de la Viena din 1963 privind relațiile consulare.
În ceea ce mă privește, la nivel profesional, am finalizat pregătirea doctorală în psihologie în Marea Britanie. În ultimii 17 ani, am locuit și am lucrat în Țara Galilor, oferind servicii în domeniul sănătății mintale pentru sistemul de sănătate NHS, dar și în domeniul privat și pentru serviciile locale de asistență socială. Am reprezentat cu succes Marea Britanie în domeniul meu de practică atât la nivel național, cât și european.
În aprilie 2022, am primit Diploma Ambasadorului din partea Excelenței Sale, doamna Ambasador Laura Popescu, pentru merite deosebite în sprijinirea comunității românești din Marea Britanie.
În septembrie 2023, din partea Sistemului Național de Sănătate (NHS), am primit Premiul de Excelență în Egalitate și Incluziune, precum și o scrisoare de recunoaștere emisă de Lordul-Locotenent al Majestății Sale de West Glamorgan, Louise Fleet, CStJ, JP, ca recunoaștere a contribuției aduse în furnizarea de servicii de monitorizare și sănătate mintală pentru refugiații de război adăpostiți în Țara Galilor.
În iunie 2024, cu ocazia Onorurilor de Ziua de Naștere a Majestății Sale Regele Charles al III-lea, am fost onorat cu titlul regal MBE – Membru al Ordinului Most Excellent al Imperiului Britanic, recunoscând astfel contribuțiile mele la nivel național.
În prezent, sunt vicepreședinte al Grupului pentru echitate, apartenență și incluziune în domeniul sănătății mintale și al dizabilităților de învățare, în cadrul Consiliului Universitar de Sănătate al Swansea Bay University Health Board din Țara Galilor.
Am păstrat legături puternice cu România, țara mea de origine, și sunt onorat să pot reprezenta România în Țara Galilor ca și Consul Onorific.
Toate națiunile sunt ambițioase și, fără această ambiție, ajung la mila marilor puteri. Economia globală a secolului XXI oferă atât oportunități, cât și provocări. În misiunea mea de Consul Onorific, va fi important să contribui la poziționarea optimă a României în mijlocul acestor schimbări și să continui să sprijin politici și inițiative de sănătate care vor genera beneficii atât pentru România, cât și pentru Țara Galilor și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Diana Sara Stroia – consul onorific al României în Țara Galilor 2017-2023
„Să fiu consul onorific este misiune. O ușă deschisă și oportunitatea de a fi în contact cu autoritățile regionale, la alt nivel.
Avem români valoroși aici în comunitate, care dacă doresc, se pot implica și își pot arăta calitățile. Până la urmă, orice român departe de țară, este prin simpla lui prezență și prin acțiunile lui, un reprezentant al României peste hotare. Așa că îi provoc și pe alții, cei care doresc: hai să ne aducem contribuția la imaginea României, mai bună și mai atrăgătoare! Lansez o provocare către universitățile românești, către mediul asociativ și de afaceri pentru a identifica și susține parteneriate între instituții.
Acest rol de consul onorific îmi oferă posibilitatea de a media și a dialoga, dacă este nevoie, cu factori de decizie, precum biroul primului ministru al Țării Galilor sau cu miniștri de specialitate, primari si consilieri, etc. Sunt parte din conducerea Asociației Consulare din Țara Galilor și sunt astfel în contact direct cu colegii consuli onorifici sau de cariera de aici.
Acesta este principalul beneficiu, că pot să fiu „o voce” apolitică pentru țara mea. Dar în egală măsură, eu sunt vocea comunității și a fiecărui român pentru care Țara Galilor reprezintă pentru mai puțin sau mai mult timp, acasă! Vă invit să îmi fiți alături”!
Despre Consulul Onorific
Am preluat funcția de Consul Onorific al României în Țara Galilor după ce predecesoarea mea, doamna Diana Sara Stroia, a avut deosebita onoare de a fi nominalizată pentru numirea Regală în funcția de High Sheriff.
Rolul meu, prin desfășurarea activității profesionale în districtul consular al Țării Galilor este de a contribui la dezvoltarea relațiilor economice, comerciale, turistice, culturale și științifice și de a sprijini dezvoltarea relațiilor de prietenie dintre România și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Nu este un privilegiu, ci o onoare să fii consul onorific. Numirea mea a fost aprobată atât de Guvernul României cat și de cel al Marii Britanii.
In ceea ce privesc prioritățile mele, acestea sunt garantate de către Ambasada României la Londra și sunt consfințite prin Convenția de la Viena din 1963, privind relațiile consulare.
În ceea ce mă privește, la nivel profesional, mi-am finalizat pregătirea doctorală în psihologie în Marea Britanie. În ultimii 15 ani, am locuit și am lucrat în Țara Galilor, oferind servicii în domeniul sănătății mintale pentru sistemul de sanatate NHS, dar și în domeniul privat și pentru serviciile locale de asistenta sociala. Pot spune, că am reprezentat cu succes Marea Britanie în domeniul meu de practică atât la nivel național, cât și la nivel european.
În aprilie 2022, am primit Diploma Ambasadorului atribuită de către Excelența Sa, doamna Ambasador, Laura Popescu, pentru merite deosebite în sprijinirea comunității românești din Marea Britanie.
In septembrie 2023, din partea Sistemului Național de Sănătate, NHS, am primit Premiul de Excelență în Egalitate și Incluziune si scrisoare de recunoaștere emisă de Lordul-Locotenent al Majestății Sale de West, Glamorgan, Louise Fleet, CStJ, JP ca recunoaștere a aportului adus în furnizarea de servicii de monitorizare și sănătatea mintală acordate refugiaților de război adăpostiți în Țara Galilor.
În timp, am păstrat legături puternice cu România, țara mea de origine, iar acum sunt onorat să pot reprezenta România în Țara Galilor ca si Consul Onorific.
Toate națiunile sunt ambițioase și, fără aceasta, ajung la mila marilor puteri. Economia globală a secolului 21 oferă atât oportunități, cât și provocări. In misiunea mea de Consul Onorific va fi important să contribui la poziționarea Romaniei în mod optim în mijlocul acestor schimbări și să continui așa cum am contribuit și până acum la politici care vor genera beneficii atât pentru România cât și pentru Țara Galilor și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Psiholog dr Nistor Becia
Consul Onorific al României în Țara Galilor
Despre Consulul Onorific
„Îmi doresc să fiu în continuare o voce: dinamică, motivantă și apolitică pentru țara mea!”
„Să fiu consul onorific este misiune. O ușă deschisă și oportunitatea de a fi în contact cu autoritățile regionale, la alt nivel.
Avem români valoroși aici în comunitate, care dacă doresc, se pot implica și își pot arăta calitățile. Până la urmă, orice român departe de țară, este prin simpla lui prezență și prin acțiunile lui, un reprezentant al României peste hotare. Așa că îi provoc și pe alții, cei care doresc: hai să ne aducem contribuția la imaginea României, mai bună și mai atrăgătoare! Lansez o provocare către universitățile românești, către mediul asociativ și de afaceri pentru a identifica și susține parteneriate între instituții.
Acest rol de consul onorific îmi oferă posibilitatea de a media și a dialoga, dacă este nevoie, cu factori de decizie, precum biroul primului ministru al Țării Galilor sau cu miniștri de specialitate, primari si consilieri, etc. Sunt parte din conducerea Asociației Consulare din Țara Galilor și sunt astfel în contact direct cu colegii consuli onorifici sau de cariera de aici.
Acesta este principalul beneficiu, că pot să fiu „o voce” apolitică pentru țara mea. Dar în egală măsură, eu sunt vocea comunității și a fiecărui român pentru care Țara Galilor reprezintă pentru mai puțin sau mai mult timp, acasă! Vă invit să îmi fiți alături”!
Diana Sara Stroia – consul onorific al României în Țara Galilor 2017-2023
Atribuţiile generale ale consulilor onorifici
- Reprezentarea intereselor României în mediile politice, economice şi culturale în care activează
- Promovarea obiectivelor României în plan politic şi economic la nivelul guvernelor locale, liderilor politici, mass-media etc
- Stimularea dezvoltării relaţiilor şi facilitarea contactelor economice şi comerciale între companii româneşti şi străine, precum şi recomandarea de agenţi economici din circumscripţia consulară şi sprijinirea încheierii de contracte comerciale
- Oferirea de informaţii privind mediul de afaceri şi oportunităţile din România
- Promovarea cooperării între reprezentanţii comunităţilor româneşti la nivel local
- Transmiterea de informaţii privind evoluţii în domeniul comercial, economic, cultural-ştiinţific în circumscripţia consulară în care activează
- Diseminarea de informaţii privind România în comunităţile şi mass- media locale
- Oferirea de asistenţă şi consultanţă cetăţenilor români aflaţi în situaţii deosebite
- Recomandarea de avocaţi pentru susţinerea intereselor persoanelor fizice şi juridice române în cadrul procedurilor judiciare şi administrative deschise în circumscripţia consulară
- Promovarea fenomenului cultural românesc în mediile în care activează
- Stimularea cooperării între universităţile româneşti şi străine
Ce nu face un Consul Onorific
- Consulii onorifici îndeplinesc atribuţii consulare care nu implică exercitarea autorităţii de stat.
- Nu pot presta serviciile consulare pe care le prestează Secţia Consulară
- Nu deţin competenţe în materia eliberării de paşapoarte, acte de stare civilă, autentificării de înscrisuri, procuri sau declaraţii
- Oficiile consulare de carieră sunt cele care au atribuţii care implică exercitarea autorităţii de stat