Ambasada României la Londra a organizat sâmbătă, 20 ianuarie, o întâlnire cu medici români din Regatul Unit, cu participarea consilierului prezidențial Conf. dr Diana Loreta Păun, Departamentul Sănătate Publică. Evenimentul a reunit medici de origine română care își desfășoară activitatea în sistemul britanic de sănătate.
În discursul său, ambasadorul Laura Popescu și-a exprimat aprecierea deosebită pentru contribuția substianțială a personalului medical, la imaginea României în Marea Britanie și a încurajat colaborarea cu România. Conf. dr Diana Loreta Păun și Roxana Hainagiu, consilier, au avut un dialog contructiv cu medicii prezenți, răspunzând întrebărilor ridicate de aceștia. Întâlnirea face parte din seria tematică dedicată categoriilor profesionale în care românii din Regatul Unit au o contribuție semnificativă.
Evenimentul a stârnit pentru mine câteva idei despre posibile colaborări viitoare cu colegii din domeniul psihiatriei și sănătății mintale, alături de care sper să putem pune aceste idei în practică. Prezența altor colegi consuli onorifici din Liverpool și Irlanda la eveniment a fost, de asemenea, o plăcere.
Mulțumim Excelenței Sale ambasador Laura Popescu pentru facilitarea unei astfel de inițiative, și a fost o onoare să am ocazia să intalnesc in persoana pe consilierul prezidențial Conf. dr Diana Loreta Păun.
Psiholog dr Nistor Becia