Gălățeanca Diana Stroia, consul onorific al României în Țara Galilor: „Întreaga țară chiar este în doliu!”

Consul onorific al României în Țara Galilor (Wales), gălățeanca Diana Stroia ne-a dezvăluit tristețea apăsătoare care a cuprins comunitatea locală, marcată de intrarea în istorie a Reginei Elisabeta a II-a. Dar mai ales modul în care galezii au descoperit cât de mult prețuiesc Familia Regală. Trebuie spus că titlul de Prinț de Wales este acordat în mod tradițional moștenitorului tronului Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, titlu care i-a fost conferit Regelui Charles al III-lea și care i-a revenit acum fiului său, William.  „Am aflat vestea trecerii în neființă a Reginei Elisabeta a II-a când eram pe drum de la Cardiff (acasă) unde participasem împreună cu reprezentanți ai sistemului de sănătate și ai mediului asociativ la un grup de lucru comandat de către Guvernul Galez. Când am intrat în oraș, era o liniște mormântală pe străzi. Mi-a venit să plâng efectiv văzând oameni care ieșiseră din casele lor și stăteau în pragul ușii, pur și simplu, înlemniți. Seara s-a lăsat peste oraș și totul era o mare de liniște. Copiii, care până în acea seară se jucau în fața caselor, în parcuri, erau toți în case. Pur și simplu, în liniște și reverență. Și acest sentiment persistă. Și pentru mine, care am dublă cetățenie, română și britanică, a fost o seară de o tristețe apăsătoare. Mi-am amintit ocaziile în care viața mea s-a împletit direct cu existenta Majestății Sale. Când am depus jurământul de cetățean britanic, acum 15 ani, când am fost numită Consul Onorific al României în Țara Galilor, iar reprezentantul local al Reginei Elisabeta II-a a fost prezent și a vorbit atunci. Așa cum s-a întâmplat la fiecare eveniment organizat de mine, fie că a fost Ziua Națională a României sau Ziua Iei. Regina Elisabeta a II-a a autorizat prezența reprezentantului Lord Lieutenant și High Sheriff. Prezența acestora a echivalat cu prezența Majestății Sale și a oferit României respectul și considerația purtate nouă, ca țară și națiune”, ne-a mărturisit Diana Stroia. Într-o intervenție în emisiunea „Serviciul de noapte”, la Radio România Actualități, Diana Stroia a povestit cum Casa Regală a fost mereu alături de comunitatea românească: „Suntem o comunitate mare, avem o contribuție semnificativă în rândul comunității locale, suntem implicați local, dar inima noastră bate în ritm românesc. Și este frumos să le oferim și noi un pic din România și din ceea ce ne reprezintă pe noi. Pentru reprezentanții Casei Regale a fost o mare plăcere să fie în mijlocul comunității românești, să învețe despre cultura și obiceiurile noastre. Casa Regală mereu a fost alături de noi. Omagiul nostru clar trebuie să fie la fel de evident și public”. „Rugăciunile și condoleanțele noastre se îndreaptă către Familia Regală și poporul Marii Britanii și al Commonwealth-ului, la trecerea în neființă a Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a. Simțul datoriei de care a dat dovadă atât ca Regină, cât și față de familia sa este un exemplu pentru noi toți, iar Majestatea Sa va fi plânsă și comemorată de atâția oameni din lumea întreagă. Să se odihnească în pace și să se ridice la cer în glorie!”, este mesajul Consulatului Onorific al României în Țara Galilor.  „Oamenii știu și au înțeles valoarea Familiei Regale” În emisiunea „Serviciul de noapte”, la Radio România Actualități, Diana Stroia a povestit despre atmosfera care a cuprins și mai mult Țara Galilor: „Țara chiar este în doliu! Colegii mei, la serviciu, sunt în doliu, vin îmbrăcați în negru. Oameni despre care nu știam că sunt sau nu cu regele mi-au spus: «Nu am realizat cât de mult apreciez Familia Regală și cât de mult înseamnă Familia Regală pentru mine!». Oamenii știu și au înțeles valoarea Familiei Regale și o respectă. Este un sentiment extraordinar pe străzi. Oamenii și-au oprit activitățile, cluburile de fotbal și de rugby au refuzat să joace în acest weekend. La spectacole s-au ținut momente de reculegere și s-a cântat imnul național. Oamenii vor să se cânte imnul național la evenimentele care au loc în aceste zile. Și, clar, toți spun Trăiască Regele!”, a povestit Diana Stroia. Invitată la evenimente cu însemnătate istorică  „În Țara Galilor (Wales) se vor organiza slujbe de comemorare. Prima va fi vineri, 16 septembrie, la Cardiff, în prezența Regelui Charles al III-lea și a Reginei Consoarte, unde am fost invitată și voi participa. Apoi, sâmbătă, la Swansea, va fi o slujbă de mulțumire pentru viața Reginei Elisabeta a II-a și în același timp se va marca urcarea pe tron a Regelui Charles al III-lea unde, din nou, am fost invitată de către reprezentantul Casei Regale și voi participa. Este o onoare să fiu invitată și să particip la aceste evenimente cu însemnătate istorică. Cetățenii britanici prețuiesc Familia Regală și contribuția ei la echilibrul, stabilitatea societății britanice, fundațiile caritabile pe care le susțin, proiectele deosebite pentru care militează. Fie că este vorba de artă, conservarea naturii, sănătate mintală, educație, bunăstare, proiecte neafiliate politic, dar care fac o mare diferență în viața societății. Per ansamblu, în Țara Galilor vor avea loc evenimente care vor marca faptul că Regele Charles al III-lea i-a conferit titlul de Prinț de Wales Prințului William, ca Moștenitor al tronului”, ne-a dezvăluit Diana Stroia. Mesajul „Romanian Women in the UK” „Romanian Women in the UK”, una dintre cele mai active organizații românești nu doar din Londra, ci și din Marea Britanie, a postat un mesaj foarte emoționant: „Suntem profund întristați de trecerea în neființă a Majestății Sale Regina. O femeie extraordinară, un lider care și-a slujit poporul cu dragoste și dăruire. Odihniți-vă în pace, Majestate!” Sursă articol: Gălățeanca Diana Stroia, consul onorific al României în Țara Galilor: „Întreaga țară chiar este în doliu!” – Viaţa Liberă Galaţi (viata-libera.ro)

Gălățeanca Diana Stroia, consul onorific al României în Țara Galilor: „Întreaga țară chiar este în doliu!” Read More »

Proiectul Grupului de lucru pentru acordarea de sprijin în domeniul sănătății mintale pentru imigranți, prezentat Guvernului galez, are acum în obiectiv si comunitatea românească din Țara Galilor

La Cardiff, la sediul central al Consiliului pentru Acțiune Voluntară din Țara Galilor (WCVA) a avut loc pe data de 8 septembrie 2022, o întâlnire de proiect în cadrul Grupului de lucru pe domeniul sănătatii mintale pentru imigranți, solicitanți de azil și refugiați, care a fost înființat anul trecut de către Guvernul Galez. Acest group este condus de catre d-na Anne Hubbard, director al Parteneriatului strategic pentru migrație din Țara Galilor (Wales Strategic Migration Partnership) și dr Thomas Hoare, care are responsabilități de reprezentare ale Departamentului de Stres Traumatic din Țara Galilor (Traumatic Stress Wales). Prin implicarea directa si participarea la aceasta intalnire de proiect a doamnei Diana Stroia-Matthews consulul onorific al României și psiholog dr Nistor Becia, comunitatea românească este de acum menționată pe prima pagină a acestui proiect care va fi prezentat guvernului galez pentru examinare, iar versiunea finală va fi publicată atat în limba galeză cat și în limba engleză, fiind accesibilă celor care vor avea nevoie de acest suport. Acest proiect important în domeniul sănătății mintale este la început, dar, fără îndoială, pe termen lung va sta la baza unor schimbări pozitive în ceea ce privește conceperea și furnizarea de servicii de sănătate mintală. Acestea au ca scop reducerea inegalităților în materie de sănătate cu care se confruntă comunitatea de români, dar și alte grupuri etnice din Țara Galilor.

Proiectul Grupului de lucru pentru acordarea de sprijin în domeniul sănătății mintale pentru imigranți, prezentat Guvernului galez, are acum în obiectiv si comunitatea românească din Țara Galilor Read More »

Consulat itinerant în orașul Hereford | 29.09-01.10.2022

La invitația Consulului Onorific al României în Țara Galilor, Diana Stroia și cu susținerea Dnei Mihaela Reynolds și a comunității de la Hereford, Consuli de carieră de la Secția Consulară Londra se vor deplasa la Hereford în perioada 29.09-01.10.2022, la locația The Point4, BEVIS STUDIO, Venns Lane, HR1 1DT pentru a procesa servicii consulare care includ: preluarea cererilor pentru pașapoarte electronice și titluri de călătorie; eliberarea pașaportului, dacă acestea se află deja la Consulatul General Londra; preluarea cererilor pentru autentificarea actelor notariale;Taxa consulară aferentă serviciului consular prestat va putea fi plătită prin card. PROGRAMAREA SIMPLIFICATĂ se poate face acum DOAR prin accesarea formularului de înscriere disponibil la adresa:https://forms.gle/ZEVDb6Geyb36MAMw6Programările se poate face până la data de 18.09 inclusiv. Vă rugăm să urmați cu atenție pașii din formularul de înscriere și să citiți informațiile trimise prin emailul de confirmare a înscrierii.Toate solicitările vor fi procesate și vor primi răspuns în ordinea primirii acestora. Mulțumim Dlui Robert Marin, Șeful Consulatului General al României la Londra pentru că a dat curs invitației și a aprobat această vizită în teritoriu.

Consulat itinerant în orașul Hereford | 29.09-01.10.2022 Read More »

Consulat Itinerant Kingston upon HULL! | 23-24 Septembrie

Data: 23 – 24 Septembrie Adresa: 60 Bond Street, HU1 3EN, Kingston Upon Hull 23 orele 9-17 24 orele 9-17 Avem un număr limitat de programări. Programările se închid pe 11.09.2022, la ora 23:59 sau atunci cand intervalele sunt epuizate Programarea se face la: roconsulateedinburgh@gmail.com Fără formular completat și imprimat, se pierde programarea. Vă rugăm, un singur email! Email-uri multiple duc la anularea programării! Trimiți: 1. Serviciul dorit 2. Nume Complet 3. Data și ora când dorești programarea 4. Un număr de telefon 5. Data nașterii 6. Codul numeric personal CNP (format din 13 cifre. Îl găsești în buletin, pașaport sau certificatul de naștere) Pașaport adult cu domiciliu în România: https://edinburgh.mae.ro/node/2105 Pașaport adult cu domiciliul în străinătate: https://edinburgh.mae.ro/node/2104 Pașaport minor cu domiciliul în România: https://edinburgh.mae.ro/node/2107 Pașaport minor cu domiciliul în străinătate: https://edinburgh.mae.ro/node/2106 Titlu de călătorie: https://edinburgh.mae.ro/node/2085 Adeverință de cazier judiciar: https://edinburgh.mae.ro/node/2080 Certificat naștere https://edinburgh.mae.ro/node/2083 Certificat de căsătorie https://edinburgh.mae.ro/node/2124 Declarație de călătorie/pașaport: https://edinburgh.mae.ro/node/2115

Consulat Itinerant Kingston upon HULL! | 23-24 Septembrie Read More »

Knowledge among Romanian Diaspora in the UK: connecting research, third sector and policy

A full day of knowledge and experience sharing from so many parts of the community: the academics, local government, organisations/companies formed around community and experts; the desire to enhance genuine networking opportunities and synergies is there. The action groups are starting to take shape. Thank you Dr Alina Dolea for the initiative and Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord for facilitating

Knowledge among Romanian Diaspora in the UK: connecting research, third sector and policy Read More »

Launch of Carpathian Single Malt Whisky in London at the Royal Automobile Club

Last night was the official launch of Carpathian Single Malt Whisky in #London at the Royal Automobile Club A successful evening celebrating a premium product made in #Romania by Alexandrion Group Nawaf Salameh, cofounder of Alexandrion Group says: “ Tradition is priceless because it’s tested by time. It filters and enriches constantly, in a process of continous evolution. So tradition is not an anthonym of innovation, but rather the foundation of it. In this sense our Carpathian Single Malt is placed in the long lineage of the British whisky tradition, so launching it in London, is a sort of homecoming. And even more so if you think of our Master Distiller Allan Anderson, a scotsman with Irish descendance. Romania, my home for almost 40 years, is rich and beautiful in its natural and cultural heritage. High quality barley, pure Sub-Carpathian water and a balanced climate gave me the ideea to fashion a world class Single Malt. And I assure you I have all the marbles with me, or as Romanians say, I have all the tiles on the roof, for the #CarpathianSingleMalt is proving itself. I hope that our whisky will gain recognition with the british public and that it acts as an ambassador of Romania, bringing new synergies in our relations.” Looking forward to welcoming Carpathian Single Malt to #Wales!

Launch of Carpathian Single Malt Whisky in London at the Royal Automobile Club Read More »

Paturi de spital pentru Ucraina, prin implicarea unei gălăţence din Țara Galilor

Nu mai puţin de 296 de paturi de spital au ajuns în Ucraina datorită implicării unei gălăţence, Diana Stroia, consulul onorific al României în Wales (Ţara Galilor), şi generozităţii unor companii care şi-au unit forţele pentru a-i ajuta pe oamenii care suferă de pe urma unui război nedrept şi absurd. Soţul gălăţencei, Dave Matthews, director general Comcen Group, a însoţit transportul de paturi cu destinația Odessa până la Galaţi şi a putut vedea pe viu cum sunt trataţi oamenii fugiţi din calea războiului. În Ucraina, lipsa resurselor de bază zilnice şi a echipamentului medical duce la decese care ar fi putut fi evitate. Mai grav, oameni răniţi de atacurile ruşilor ajung să fie îngrijiţi pe podele, pentru că nu există suficiente paturi de spital. Implicarea şi generozitatea fac, însă, diferenţa. Consulul onorific al României în Țara Galilor, gălăţeanca Diana Stroia, firmele Comcen, Pisys.net, Speednet International Ltd și C&P Engineering Services Ltd au sponsorizat, alături de Serviciul Național de Sănătate Galez și Medstrom Ltd., achiziția și transportul a 296 de paturi de spital pentru Ucraina. Acţiunea s-a desfășurat în cadrul „Wales Cares: Ukraine Campaign” şi a fost plătită cu ajutorul  sponsorilor, în așa fel încât să nu fie nevoie de strângere publică de fonduri. „Întotdeauna căutăm modalităţi cât mai practice de a ajuta şi ţinem cont de nevoile şi cerinţele stringente. Cea mai mare provocare este să ne asigurăm că tipul de ajutor oferit este sustenabil, de aceea nu am organizat colecte publice, ci mai degrabă am încurajat oamenii să ofere din surplusul lor ceea ce puteau”, a declarat Diana Stroia. Consul onorific al României în Țara Galilor și director financiar al Comcen, gălăţeanca și-a exprimat recunoștința faţă de persoanele din diferite poziții-cheie implicate în aceste eforturi umanitare, care includ câteva alte transporturi de alimente și îmbrăcăminte trimise anterior. Medstrom, un fabricant independent de paturi de spital din Marea Britanie, a primit autorizaţia de a dona paturi din depozitul său, cu sprijinul NHS (Serviciul Național de Sănătate), precum şi al Comitetului pentru Sănătate al Universităţii Cardiff şi Vale. Trebuie să ştiţi că Medstrom este al doilea cel mai mare furnizor de paturi şi servicii asociate al NHS, producând mai mult de 25 la sută din paturile şi saltelele pentru îngrijiri în afecţiuni acute. „Este incredibil ce a reuşit să facă acest grup minunat de voluntari, să adune fondurile necesare pentru aceste paturi şi saltele donate de C&V UHB către Ucraina. Este incredibil să vedem cum unele dintre acestea sunt deja folosite şi cât de mult contează acest ajutor pentru îngrijirea pacienţilor”, a spus Claire Luff, manager clinic al Medstrom. Din Suceava şi Galaţi, către cei în suferinţă Directorul general al grupului Comcen, Dave Matthews, soţul gălăţencei Diana Stroia, a sprijinit campania „Wales Cares Ukraine”, însoţind transportul de paturi la granița ucraineană. El crede cu tărie că toate corporaţiile, indiferent de mărime, au responsabilitatea de a ajuta comunităţile unde operează, dar şi lumea, pe o scară mai mare, a donat atât timp, cât şi bani, pentru a transporta două încărcături de ajutoare în Ucraina. Odată ce camioanele trimise din Țara Galilor au ajuns în România, paturile au fost descărcate şi reîncărcate în camioane umanitare, pentru a trece granița cu Ucraina. Suceava și Galațiul au fost oraşele din care transportul umanitar a pornit către Centrul Ucrainei şi către Odessa. Directorul Comcen ar fi trebuit să însoţească transportul până la Odessa, numai că autorităţile ucrainene au considerat că este prea nesigur, în urma atacurilor recente asupra orașului și asupra unui pod esențial, pe care trebuia să-l traversese convoiul umanitar. A vizitat, în schimb, centrele pentru refugiați din Galați şi a putut vedea pe viu eforturile pe care le fac voluntarii şi autorităţile pentru a răspunde nevoilor refugiaţilor. „Un centru adăpostea 144 de oameni, pe trei etaje, inclusiv 46 de copii şi un câine, alături de mame, bunici şi văduve. Au un grup de voluntari neplătiţi care îi ajută. Camerele sunt încălzite şi plăcute. Familiile stau împreună, era o familie cu cinci persoane care împărţea o cameră, dar persoanele singure au fost lăsate cu câte o cameră, pentru a le oferi intimitate şi demnitate, cei mai mulţi dintre ei având casele distruse. Masa se serveşte peste drum, într-o cantină care este şi loc de întâlnire”, a povestit Dave Matthews, impresionat de cele văzute. Sursa articol: Paturi de spital pentru Ucraina, prin implicarea unei gălăţence din Țara Galilor – Viaţa Liberă Galaţi (viata-libera.ro)

Paturi de spital pentru Ucraina, prin implicarea unei gălăţence din Țara Galilor Read More »

„Ziua Micului Călător” la secțiile și oficiile consulare ale României

În contextul marcării Zilei internaționale a copilului, secțiile și oficiile consulare ale României organizează, pe bază de voluntariat, un eveniment consular de diplomație publică în cadrul căruia se vor organiza diverse activități pentru copii și vor prelua cereri pentru eliberarea certificatelor de naștere și a documentelor de călătorie pentru aceștia. Participarea cetățenilor români la aceste activități se va realiza, de principiu, pe bază de programare prealabilă, fiecare oficiu consular având posibilitatea de a se organiza pe plan local. Mai jos se regăsesc oficiile consulare ale României care vor organiza evenimente pentru marcarea Zilei internaționale a copilului și vă rugăm să consultați postarea oficiului în a cărei circumscripție locuiți pentru informații și detalii suplimentare http://londra.mae.ro/node/477 Secția consulară a Ambasadei României la Londra:

„Ziua Micului Călător” la secțiile și oficiile consulare ale României Read More »

Gălăţeanca Diana Stroia, reconfirmată consul onorific al României în Ţara Galilor. Voluntar în slujba ţării şi a cetăţenilor ei

O înfrăţire cu Galaţiul a unuia dintre oraşele din Ţara Galilor reprezintă una dintre cele mai arzătoare dorinţe ale gălăţencei Diana Stroia, în calitate de consul onorific al României la Swansea. Luna trecută, ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Laura Popescu, i-a înmânat Dianei Stroia patenta de reînnoire a mandatului de consul onorific al ţării noastre. Documentul, semnat de Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, este valabil până în 2025. “Pe 11 decembrie 2017, la Lord Mayor’s Mansion, reşedința lordului primar al oraşului Cardiff, gălăţeanca Diana Stroia a devenit consul onorific al României în Ţara Galilor (Wales). O misiune care înseamnă sută la sută voluntariat, pentru care nu va fi remunerată şi nici nu va avea buget alocat. În schimb, îşi va dedica timpul în folosul românilor, acoperind din resurse personale cheltuielile aferente activităţilor desfăşurate”, consemnam, la acea vreme, în ziarul „Viaţa liberă”. Despre implicarea şi activitatea gălăţencei în misiunea de consul onorific aţi putut citi, adesea, în pagina de Diaspora a ziarului „Viaţa liberă”. Ne vom mărgini să amintim că, pe 1 Decembrie 2018, a avut loc un moment istoric: prima arborare oficială a Drapelului de Stat al României în Ţara Galilor, eveniment organizat de Consulatul Onorific al României în Ţara Galilor. Fără tăgadă, gălăţeanca a contribuit la consolidarea comunităţii româneşti din Ţara Galilor, la încurajarea evenimentelor comunitare, culturale, care să favorizeze păstrarea tradiţiilor şi a identităţii naţionale, ajutând în acelaşi timp şi la implicarea în viaţa ţării de adopţie. O dovadă ar putea fi proiecția în premieră a filmului „Maria, Regina României” și o seară de sărbătoare românească – evenimentele organizate pentru a celebra Ziua Naţională pe 1 Decembrie 2021. A fost o sărbătoare trăită cu emoție de comunitatea românească și britanică în Țara Galilor. În semn de respect față de România, autoritățile din orașul Swansea au înălțat steagul românesc în fața clădirii Guildhall a Primăriei oraşului. În acelaşi timp, nu trebuie neglijat un aspect foarte important: consulii onorifici nu sunt diplomaţi profesionişti, adică ei nu pot elibera acte de călătorie sau alte asemenea documente, nu sunt remuneraţi ca diplomaţii de carieră. Ei locuiesc, muncesc şi plătesc taxe în ţara unde îşi desfăşoară activitatea, reprezentând ţara lor nativă, ca voluntari nesalariaţi. De asemenea, ei nu au alocat un buget din partea Ministerului de Externe al României sau a Ambasadei României în ţările respective, urmând ca toate cheltuielile necesare desfăşurării activităţii să fie acoperite din resurse personale! Nu e de mirare că Ministerul român de Externe a considerat că Diana Stroia trebuie să-şi continue misiunea de consul onorific. Actul consular  „Ministerul Afacerilor Externe are onoarea să informeze că doamna Diana Sara Stroia a fost desemnată drept şef al Consulatului României în Swansea, cu rangul de Consul Onorific, și își va desfășura activitatea în districtul consular Wales. Doamnei Diana Sara Stroia i-au fost trasate direcții de activitate și i-a fost acordată competența de a proteja, potrivit legilor și uzanțelor dintre state prietene, drepturile și interesele cetățenilor români și pe ale firmelor românești, de a contribui la dezvoltarea de relații economice, comerciale, turistice, culturale și științifice și de a sprijini dezvoltarea relațiilor de prietenie existente între România și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și autoritățile sunt rugate să-i recunoască dnei Diana Sara Stroia capacitatea de consul onorific, să-i garanteze drepturile și privilegiile care rezultă din statutul ei, în concordanță cu Convenția de la Viena din 1963 referitoare la relațiile consulare și să-i accepte cererile și recomandările formulate în această capacitate oficială”, scrie în actul consular semnat de ministrul Afacerilor Externe al României, valabil până la 31 octombrie 2025, fiind parafat cu sigiliul de stat. Încredere „Mă bucur să-i ofer acreditarea înnoită Dianei Stroia, consulul onorific al României în Swansea. Sunt încrezătoare că vom continua să cooperăm pentru promovarea intereselor României”, a declarat ambasadorul României la Londra, Laura Popescu, cea care i-a înmânat documentul gălăţencei. „Consider că este o onoare să primesc înnoirea patentei consulare în rolul voluntar de Consul Onorific al României în Țara Galilor. România este și va fi mereu în inima mea, indiferent unde voi fi în lume. Aștept cu nerăbdare să îmi continui rolul în slujba României și a cetățenilor ei”, ne-a mărturisit Diana Stroia. Şi în mandatul anterior a iniţiat demersuri de înfrăţire a Galaţiului cu Cardiff, dar, din păcate, nu s-a reuşit. Este hotărâtă ca, în acest nou mandat, să transforme în realitate această arzătoare dorinţă: înfrăţirea Galaţiului cu unul dintre marile oraşe din Ţara Galilor. Cine este Diana Stroia Diana Stroia s-a născut şi a crescut în Galaţi. A absolvit Liceul „Sfânta Maria”, secţia matematică-fizică şi apoi ştiinţe economice (ASE) în cadrul Universităţii „Danubius”. În Marea Britanie a urmat cursurile Asociaţiei Tehnicienilor Contabili, asociaţie a cărei membră este. Apoi a absolvit un al doilea curs universitar în Strategic Management şi Leadership la UWIC – Cardiff Metropolitan University şi este membră a Chartered Management Institute. Diana Stroia a plecat în Marea Britanie în 2001, în luna de miere. Era convinsă că e doar o plecare temporară. A reuşit să-şi construiască o carieră de succes într-o perioadă în care oferta de muncă pentru româncele abia venite era foarte limitată: curăţenie, lucru în restaurant, în baruri, în sectorul hotelier. De aproape 14 ani este director de finanţe al companiei Comcen Computer Supplies Ltd. Sursă articol: Gălăţeanca Diana Stroia, reconfirmată consul onorific al României în Ţara Galilor. Voluntar în slujba ţării şi a cetăţenilor ei – Viaţa Liberă Galaţi (viata-libera.ro)

Gălăţeanca Diana Stroia, reconfirmată consul onorific al României în Ţara Galilor. Voluntar în slujba ţării şi a cetăţenilor ei Read More »